Horror and Fantasy Trivia

Ca esti fan Horror and Fantasy e bine stabilit din moment ce participi la Luna Plina, dar cate stii cu adevarat despre aceste domenii?

Accepta provocarea, formeaza-ti o echipa de maxim 6 participanti si intra in joc.

Fiecare runda va explora cotloane magice si ascunse.

La final, curajosiii care vor reusi sa treaca de toate probele, vor fi premiati!

Ne vedem sambata, 15 iulie, de la ora 13:00 la Tarus (terasa din camping)

Sibiu Comics Club ajunge la Biertan

Sibiu Comics Club ajunge si la Biertan, in cadrul Festivalului de Film "Luna Plina", cu un atelier de desen horror&fantastic, special conceput de catre membrii clubului, cu scopul de a stimula imaginatia tuturor, indiferent de varsta. Ne vedem vineri, 14 august, in Piata Mare, incepand cu ora 16:00

Iti plac benzile desenate? Ai sansa sa creezi una chiar tu! Sibiu Comics Club te invata sa dai frau liber imaginatiei si sa creezi cele mai "infricosatoare" personaje, intr-o poveste a carui narator esti tu.

Te asteptam vineri, 14 august, la atelierul "Fabrica de Cosmaruri / Factory Nightmares

Ghost-hunt online: câștigătorii și soluția probelor

Proiecționistul Posedat a avut o provocare pentru prietenii festivalului: rezolvând trei probe într-un ghost-hunt online, oricine putea câștiga un abonament all-inclusive (acces la filme + camping) la ediția 2015 a festivalului.

Peste 120 de persoane au rezolvat primul indiciu, dar la finalul tuturor celor trei probe au ajuns doar 22 de concurenți. Dintre ei, prin tragere la sorți, câștigătoare a fost Mădălina Doroftei, care va primi abonamentul la ediția a patra a festivalului Lună Plină. Avem însă surprize și pentru cei care au rezolvat cel mai repede indiciile, primii înscriși pe lista câștigătorilor: Raul Duduia, Bogdan Szabo și Alexandra Casapu vor primi din partea noastră un tricou oficial Lună Plină 2015 – cu predare la Biertan!

Toți câștigătorii vor fi contactați telefonic în cursul zilei de miercuri, 12 august 2015.

Rezolvarea celor trei probe

Primul indiciu a fost imaginea de mai jos, plasată pe pagina de aici. „Unde-s nouă, doar cinci sunt din drumul corect” – din cuvântul scris mare, CONTROLUL, cinci litere indicau calea bună: CTRL+U, comanda pentru a afișa sursa unei pagini web. În sursă, chiar după cuvintele „Primul indiciu este aici:” se afla linkul spre proba următoare. Trimiterea la începuturi se putea referi fie la sursa paginii, fie la începutul fiecărui vers, prima literă fiind și prima literă a cifrelor unu, patru, cinci, șapte și opt (CTRLU din CONTROLUL). Combinația CTRL+U putea fi descoperită și analizând numele imaginii, fișierul numindu-se direct CONTROLU.jpg.

Al doilea indiciu a fost un șir de note muzicale ascunse pe pagina de Facebook a festivalului. Fiind doar două tipuri de note muzicale, ele puteau reprezenta doar un cod care să cuprindă două simboluri, precum Morse sau binar. Corect era binar: utilizând un convertor din binary în text, se obținea partea a doua a linkului către proba următoare. Partea întâi era „bit.ly/”, ca la prima probă, așa cum spunea indiciul: „Începuturile sunt comune, iar drumul e în melodie”. Urmând linkul compus astfel, se ajungea pe pagina partenerilor noștri de la The Dungeon.

Al treilea indiciu era un text urmat de un fișier video care nu funcționa. Cei care citeau cu atenție observau ca textul începea cu un punct. Luând primul simbol de la începutul fiecărui paragraf de text, se putea obține „.jpg”. Deschizând filmul și schimbând extensia de la finalul adresei web în „.jpg” (sau salvând pe calculator filmul și redenumind fișierul din mp4 în jpg), se obținea un QR Code, care odată scanat trimitea spre pagina de înscriere pe lista câștigătorilor.

Felicitări tuturor celor care au reușit să ajungă la final, mulțumim tuturor celor care au încercat să dezlege indiciile publicate de noi!

Dacă v-a plăcut, haideți la Biertan: vom avea un ghost-hunt offline în primele 2 zile de festival, în care veți putea explora mai departe povestea Proiecționistului Posedat. Vă așteptăm de vineri, 14 august!

 

 

 

The Dungeon vine la Luna Plina 2015

Cea mai temută temniță din România se mută la Biertan! Scopul tău: să ieși viu din cameră înainte să îți expire timpul, printre urme de sânge, lumini pâlpâitoare și un aer care păstrează, parcă, ecourile victimelor torturate de Proiecționistul Posedat. 
 
Jocurile de tip „room escape” sunt printre cele mai populare din lume și, dacă ai încercat unul vreodată pe telefonul mobil, acum e momentul să trăiești această experiență pe viu. The Dungeon este un joc real de evadare: tu și prietenii care te însoțesc va trebui să puneți cap la cap indiciile ascunse în încăpere, să deschideți lacăte, să descifrați coduri și să rezolvați puzzle-ul, cu misiunea de a găsi cheia de la ieșire.
 
Singura ta scăpare e să intri în temniță alături de o echipă de oameni ingenioși, cu motoarele creativității turate la maxim și care știu ce înseamnă spiritul de echipă.
 
Programul The Dungeon la Biertan va fi zilnic între ora 12 și 22. Echipele pot avea între 2 și 4 membri. Rezervările se pot face de pe acum la telefon +40 785 473 278 sau direct pe eventimentul de pe Facebook: http://bit.ly/TheDungeon_LunaPlina2015 . Pret bilet/pers: 30 lei
 
Experiența The Dungeon este pusă la cale de echipa cu același nume din Cluj-Napoca. Pentru câteva zile, vor fi alături de noi la Biertan, dar dacă nu apucați să încercați o evadare în timpul festivalului, îi puteți urmări pe site sau pe Facebook.

 

Programul Luna Plina 2015

A patra ediție a Luna Plina – Festivalului Filmului Horror si Fantastic va avea loc în perioada 14-16 august în Biertan, la Grădina Melies, Cinema Vertigo și Sala Karloff. Anul acesta, trei American masters (Steven Spielberg, Joe Dante, Lewis Teague) se întâlnesc la Luna Plina în compania clasicelor „Fălci”, „Piranha”, „Alligator”, toate prezentate în versiuni restaurate.

"Falci/Jaws", primul blockbuster modern, va rula vineri la Gradina Melies la fix 40 de ani de la premiera, iar sâmbătă, la Cinema Vertigo, vom sărbători pe "The Rocky Horror Picture Show", care în august 2015 împlinește 40 de ani! La Luna Plina vin și "Piranha", o productie Roger Conrman in regia lui Joe Dante, un omagiu sanglant-satiric adus filmului "Falci/Jaws", "Alligator", un cult subevaluat, pe un subiect ironic-improbabil și cu Robert Forster într-un rol de zile mari sau "Realite", o nouă șarjă semnată Mr. Oizo, cu Alain Chabat pe post de regizor care-și vede filmul proiectat în cinema înainte de a fi început turnajul.

De la festivalurile internationale din domeniul horror si fantastic ajung la Biertan "Horsehead", premiul de regie la Fantasporto pentru un horror halucinant cu un cast eclectic: Catriona MacColl, Philippe Nahon și Murray Head; "Cub", premiul de regie la Sitges pentru un thriller deranjant și cu copii, dar nerecomandat minorilor; "Fury: The tales of Ronan Pierce", ecranizare aiuritoare a unui graphic novel care de fapt nu există, care a câștigat premiul pentru "Cel mai bun film" la Fantastic Planet 2014.

În premieră națională vom vedea și "Bodom", primul found footage unguresc bazat pe fapte cât se poate de real-înfricoșătoare, în regia lui Gergö Elekes, József. 
 
Trofeul „Lună Plină” va fi acordat pe baza votului publicului, unuia dintre următoarele filme: Horsehead, The Fury, Bodom, Cub și Realite.
 
 
 

Concurs: Provocarea Proiecționistului Posedat

Există un secret la Biertan. Unul despre care nimeni nu vorbește cu voce tare. Cu aproape 100 de ani în urmă, un localnic care lucrase în studiourile de film de la Cluj a adus în sat, când a ieșit la pensie, o minune: un aparat de proiecție. Însă umbrele de pe ecran s-au răzbunat, iar azi la Biertan există un loc de care și animalele se feresc, ca din instinct. Nu e nevoie de rațiune ca să înțelegi că șoaptele ce se insinuează acolo e mai bine să rămână neauzite…

Descoperă Povestea Proiecționistului Posedat și câștigă un abonament all-inclusive la festivalul din acest an (camping și acces la toate filmele) participând la ghost-hunt-ul online!

UPDATE – Concursul s-a încheiat, mulțumim tuturor pentru participare!

Ce trebuie să faci?

Pornește pe urmele Proiecționistului Posedat, din link în link, pornind de la imaginea de la finalul acestui text. De fiecare dată când vei rezolva un indiciu, rezultatul va fi un link pe care să îl poți urma. Dintre toți cei ce ajung la final, vom trage la sorți câștigătorul marelui premiu. Iar cei care ajung rapid la destinație vor avea parte de alte surprize din partea noastră!

Cum te înscrii în concurs?

E important să urmezi toate indiciile și să ajungi pe pagina finală a concursului, care cuprinde un formular de înscriere. Completează-l corect și vei intra pe lista din care se face tragerea la sorți.

De ce am nevoie ca să particip?

Fiind un treasure hunt online, e bine să fii un pic familiar cu tehnologia, dar nu e cazul să devii programator. Îți recomandăm să urmezi indiciile de pe un PC, folosind un browser precum Firefox, Chrome sau Internet Explorer. Nu putem garanta că totul merge perfect pe alte configurații.

Bine, putem începe?

Primul indiciu e chiar aici:

M-am blocat! Ce să fac?

Dacă nu știi ce să faci cu acest indiciu, ține minte: fiecare pas rezolvat corect îți oferă un link către pasul următor. Vei obține acest link în moduri diferite la fiecare probă. Știi că ai răspunsul corect și complet atunci când ai obținut un link funcțional. 

Dacă te blochezi oriunde mai departe pe traseu și nu știi ce să faci, trimite-ne un mesaj privat pe pagina de Facebook. Vom oferi din când în când indicii celor care ne cer acest lucru și ne spun la ce probă sunt – dar fără să oferim soluții.

Distracție plăcută!

 

CINCI FILME ÎN COMPETIȚIA FESTIVALULUI „LUNĂ PLINĂ” 2015

În acest an, câștigătorul trofeului „Lună Plină” va fi desemnat prin votul publicului. Cele cinci premiere românești absolute care concurează pentru premiul cel mare sunt:

REALITE – O nouă șarjă semnată Quentin Dupieux, cu Alain Chabat pe post de regizor care-și vede filmul proiectat în cinema înainte de a fi început turnajul.

https://www.youtube.com/watch?v=2sLR6RbCjXM

FURY: THE TALES OF RONAN PIERCE – Ecranizare aiuritoare a unui graphic novel care de fapt nu există; Cel mai bun film la Fantastic Planet 2014.

https://www.youtube.com/watch?v=QcgKYlGn57c

BODOM – Primul found footage unguresc, bazat pe fapte cât se poate de real-înfricoșătoare.

https://www.youtube.com/watch?v=mFQlyJvgcno

HORSEHEAD – Premiul de regie la Fantasporto pentru un horror halucinant cu un cast eclectic: Catriona MacColl, Philippe Nahon și Murray Head (!)

https://www.youtube.com/watch?v=6alVnCTBX5g

CUB – Thriller deranjant și cu copii, dar nerecomandat minorilor. Premiul de regie la Sitges.

https://www.youtube.com/watch?v=KKVo-MP2Ajc

Anul acesta, trei American masters (Steven Spielberg, Joe Dante, Lewis Teague) se întâlnesc în cadrul evenimentului Night of the Creature Features, în compania clasicelor „Fălci”, „Piranha”, „Alligator”, toate prezentate în versiuni restaurate.

Ca în fiecare an, festivalul „Lună Plină” se încheie cu proiecția în aer liber a cultissimului „The Rocky Horror Picture Show”, care în august 2015 împlinește fix 40 de ani. Let's do the time warp again!

“FULL MOON” FANTASTIC FILM FESTIVAL – 4TH EDITION

"FULL MOON" is a competitive festival focused exclusively on the thriller, horror and fantastic genres. This year, the winner of the Best Film trophy will be decided by our stakes-waving audience.

Organized by Romanian Film Promotion and presented by the Transylvania International Film Festival, "FULL MOON" will offer, for the fourth consecutive year, a series of open air screening featuring the best horror and fantastic productions, both classical and modern.

See you there!

FESTIVALUL DE FILM FANTASTIC “LUNA PLINĂ” – EDIȚIA A…

„LUNĂ PLINĂ” este un festival competițional, axat în exclusivitate pe genurile thriller, horror și fantastic. Anul acesta, publicul decide Cel mai bun film, prin votul clasic cu țăruși.

Organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și prezentat de Festivalul Internațional de Film Transilvania, „LUNĂ PLINĂ” va oferi, pentru al patrule an consecutiv, proiecții în aer liber cu câteva dintre cele mai bune producții horror și fantastice, deopotrivă clasice și moderne.

Vă așteptăm la Biertan!

“What we do in the shadows” wins the 2014…

For five days, the audience present in Biertan watched films – both indoor and outdoor –, attended concerts, visited exhibitions, played games and danced until sunrise to the music of the guest DJs.

What We Do in the Shadows (New Zealand, 2014), the film written and directed by its two stars, Taika Waititi and Jemaine Clement won both the „Lună Plină” trophy and the Audience Award. The three members of the jury, Mihai Chirilov (artistic director of TIFF), Artur Brzozowski (programmer Fantasy FilmFest – Germany) and Tom Lukaszewicz (co-director Black Bear Filmfest – Poland), said they are happy to be on the same page with the audience. Taika and Jemaine, the special guests of this edition, were "humbled and touched by the fact that these awards come from their mother country”.

The jury also awarded a special mention to the other vampire film in the competition, Summer of Blood (US, 2014), written and directed by its star, Onur Tukel. The best short was decided by public vote and the trophy went to Moritz and the Woodwose, by Berlin-based director Bryn Chainey.