Regizori din Belgia, Irlanda, Chile, Argentina, Spania sau Finlanda regândesc coșmaruri locale pe care publicul îndrăzneț va avea ocazia să le descopere în premieră absolută în România. 

Primii temerari sunt șapte prieteni vechi care plănuiesc un weekend într-o cabană izolată la munte, dar planul le este dat peste cap de o gaură apărută în pământ din care iese un miros oribil. Horror-ul Beyond the woods / Dincolo de pădure (Irlanda, 2018), debutul în lung-metraj al regizorului Sean Breathnach, este un indie care se încadrează perfect în gen în timp ce jonglează cu senzația de depersonalizare.

Bilete și abonamente (inclusiv cu camping): http://bit.ly/2NIZCD8

Tot relaxare și distracție vor și doi prieteni din Spania. Aceștia plănuiesc weekendul perfect la un festival de muzică rock, dar mașina li se strică iar orășelul sărac în care rămân nu este unul tocmai prietenos. Povestea din Sant Marti (Spania, 2017) este un Texas Chansaw Massacre născut din The Hills Have Eyes cu un final care te transportă invariabil cu gândul câteva decenii bune în urmă, la Deliverance. Este lungmetrajul de debut al regizorului David C Ruiz.

Călătorii din Los Olvidados / Cei abandonați (Argentina, 2017) sunt un grup de cineaști care filmează un documentar despre unul dintre cele mai faimoase orașe abandonate din Argentina. Însă orașul nu este atât de părăsit pe cât pare… "Cu o adăugire surpriză la arborele genealogic din final, Los Olvidados / Cei abandonati își câștigă un loc de cinste în rândul filmelor cu familii psihopate." citim pe Screenanarchy. Frații Luciano și Nicolas Onetti semnează regia, scenariul, muzica și montajul filmului. Sonno Profondo, filmul de debut al lui Luciano Onetti a fost văzut la Lună Plină, în 2014.

Escapade solitare găsim în Finlanda. O tânără încăpățânată se aventurează într-un sătuc misterios și uitat de lume pentru a încerca să-și rezolve problemele personale. Kyrsyä – Tuftland / Kyrsyä – Ținutul Misterios (Finlanda, 2017) este o combinație de thriller, mister și groază cu țărani (hillbilly horror) pe o bază de umor împrumutat din Twin Peaks. Filmul se inspiră din povești clasice precum Wicker Man sau Rosemary's Baby, aducând temele în inima superbei și nemărginitei Finlande. Este filmul de debut al regizorului actor Roope Olenius.

Cea mai dramatică finalitate a unui voiaj ce se dorea amuzant descoperim în Chile. Patru femei sunt puse față în față cu rezultatul dement al torturilor din timpul regimului Pinochet. Unul dintre cele mai traumatizante și controversate filme din memoria recentă, Trauma (Chile, 2017) este comparat de critici cu deja celebrul A Serbian Film. "Filmul începe cu interogarea prin tortură a unui prizonier politic de către un agent al regimului Pinochet, în 1978. Dacă reușești să treci de prolog ai o șansă să reziști până la finalul filmului brutal și devastator al lui Lucio Rojas.", aflăm de pe Screenanarchy.

O călătorie de groază în lumea viselor vine din Belgia. Tânăra Fleur retrăiește în permanență momentele cheie ale unui eveniment traumatizant. O poveste de tip lynchian, o experiență în culori amețitoare, pe un soundtrack techno care te țintuiește de scaun, Memento Mori (Belgia, 2018) a avut premiera la Festivalul International de Film Fantastic de la Bruxelles și este "un film despre frici și nesiguranțe", spune regizorul Michaël Vermaercke.

Cireașa de pe tort vine din Marie Britanie și este experiența de nelipsit din fiecare an: Rocky Horror Picture Show, irepetabilul muzical din 1975, regizat de Jim Sharman. Un cuplu ajunge într-un castel din Transilvania unde întâlnesc un doctor dement, interpretat magistral de Tim Curry. Înnebunitor de antrenant, fără limite, plin de desfătări și desfrâuri, muzicalul Rocky Horror Picture Show este un eveniment ce nu trebuie ratat.

Peste 2000 de filme, lung și scurtmetraje au fost înscrise la ediția a 7-a a Festivalului Lună Plină. Selecția este semnată de Cătălin Mesaru, directorul artistic la festivalului.

Nu vor lipsi de la „Lună Plină” nici petrecerile, ghost-hunt-ul, atelierele fantastice, plimbările cu bicicleta sau târgul de produse tradiționale și hand-made.

Cinefilii au la dispoziție, pentru cazare, pensiunile din zonă, dar și o zonă de camping.

Ne puteți urmări pe www.lunaplinafestival.ro

Facebook: https://www.facebook.com/LunaPlinaFestival/

 

***

 

Festivalul de Film Horror și Fantastic „Lună Plină” este un proiect organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc

 

Cu sprijinul: CNC, AFCN, Primăria Biertan

 

Parteneri media: Radio Guerilla, Cinemagia, SUB25, Monitorul de Mediaș, Mesagerul de Sibiu, Cinefan, Movienews, Radio România Cultural