×
Ne pare rau, vizionarea acestei pagini nu este posibila in Internet Explorer 6.
Pentru a explora continutul tiff.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Pentru a beneficia de experienta completa a sitului tiff.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Continua pe Tiff.ro

Top left

Azi incepe festivalul Luna Plina 2013

14.08.2013 10:09
foto
(0)
video
(0)
Miercuri, 14 august 2013, începe cea de-a 2-a ediție a Festivalului de Film Horror & Fantastic „LUNĂ PLINĂ”

Timp de cinci zile, spectatorii vor avea parte de 24 dintre cele mai bune lungmetraje de gen, deopotrivă clasice în versiuni restaurate și premiere ale ultimilor doi ani, și tot atâtea scurtmetraje fantastice.

Gala de deschidere va avea loc începând cu ora 21:30 în aer liber, la Grădina Melies, cu Trupul/El cuerpo, thriller macabru nominalizat la Premiile Goya 2013 pentru „Cea mai bună regie”. Festivalul se va încheia duminică, 18 august, în aer liber, la Cinema Vertigo, cu Lords of Salem, în regia lui Rob Zombie, proiecție unică în România.

Capetele de afiș ale ediției sunt cele două competiții (șapte lungmetraje și zece scurtmetraje), secțiunea omagială American Masters: Brian De Palma (Furia/The Fury, Blow Out și, în avanpremieră românească, Pasiune/Passion), tenebrosul Suntem ceea ce suntem/We Are What We Are, remake al filmului omonim din 2010, compilația/sequel V/H/S/-2, infinit mai inventiv/ sângeroasă decât prima parte și Aurora/Vanishing Waves, cel mai bun film fantastic din 2012, în prezența regizoarei Kristina Buozyte, membră în juriul competiției de lungmetraj alături de Christian Hallman, selecționer al Festivalului Fantastic de la Lund și Tomaz Horvat, director artistic al Festivalului Fantastic Grossmann. Cei trei membri ai juriului vor acorda trofeul „Lună Plină” pentru cel mai bun lungmetraj, în timp ce câștigătorul titlului de cel mai bun scurtmetraj va fi hotărât de votul publicului.

N-ar trebui ratate nici proiecțiile aniversare cu E.T., în versiune restaurată digital, și Fantomas, cu acompaniament live prezentat în premieră absolută de cvartetul Einuiea, screening-ul de-acum tradițional cu Rocky Horror Picture Show sau maratonul de vineri seară, intitulat „Zombies’ Night Out” și compus din The Return of the Living Dead, Shaun of the Dead și Cockneys vs Zombies.

Printre evenimentele non-filmice se numără proiectul EducaTIFF Fantastic, expoziția de măști mitologice realizate de artistul Vasile Șușca, concertul Ispășirea curuților susținut de cvartetul Einuiea în interiorul Bisericii Fortificate din Biertan, spectacolul Crispus: The Art of Fire și petrecerile din fiecare noapte de la terasa „La Țăruș”.

La inițiativa echipei festivalului, anul acesta se vor pune bazele Bibliotecii Fantastice – cei care doresc să contribuie la acest proiect sunt invitați la festival cu câte un volum de proză de gen (SF, horror, policier, fantastic), pentru care vor primi un cocktail special „Lună Plină”. ne vedem la Biertan!

Spot oficial: http://www.youtube.com/watch?v=n98AFgApt5o

Toate detaliile despre transport și cazare se găsesc pe site: www.lunaplinafestival.ro. Abonamente: http://biletmaster.ro/ron/PlaceInfo/1805666/Full-Moon-Festival